Statiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricola  Secuieni Neamt
Coeziune economica si sociala
Dezvoltarea resurselor umane

Proiecte




Uniunea Europeana
Proiect finantat din PHARE
Ministerul Integrarii Europene
Ministerul Integrarii Europene

UNIUNEA EUROPEANA - SCURT ISTORIC

CUM A LUAT NASTERE UNIUNEA EUROPEANÃ (UE)

La baza actului de nastere a Comunitãtilor Europene stã declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta astfel un plan pus la punct împreunã cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Frantei de dupã rãzboi.

"Declaratia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de cãtre sase tãri fondatoare (Franta, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) a "Tratatului instituind Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului" (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Primele succese ale CECO precum si avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea operei de unificare europeanã au determinat ministrii de externe ai celor sase tãri fondatoare sã opteze pentru continuarea procesului de integrare în domeniul economic, unde pasiunile nationale erau mai putin intense si deci sansele de gãsire a unui teren de interese comune erau mai mari. Conferinta de la Messina, din 1955, a încredintat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak sarcina studierii posibilitãtii unei integrãri progresive în acest domeniu. Raportul prezentat de acesta în 1956 a servit drept bazã de negociere a Tratatului Comunitãtii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatului Comunitãtii Economice Europene (CEE). Semnate în martie 1956 de cãtre cele sase state membre ale CECO, aceste tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

În timp, tratatelor initiale ale Comunitãtilor Europene le-au fost aduse modificari prin:

Prin semnarea, la 7 februarie 1992 la Maastricht, a Tratatului Uniunii Europene, în ansamblul constructiei europene s-au produs schimbãri esentiale. Astfel, Uniunea Europeanã are la bazã un ansamblu de trei "piloni" (termen consacrat în jargonul comunitar: pillier - în francezã, pillar - în engleza): Comunitatea Europeanã (primul si cel mai consistent "pilon"), Politica externã si de securitate comunã (PESC) si cooperarea în domeniile Justitiei si afacerilor interne (JAI).

Prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului de la Maastricht au fost schimbate si o serie de denumiri. Astfel, în loc de "Comunitatea Europeanã" se foloseste tot mai frecvent termenul de "Uniune Europeanã" (UE), însã nu trebuie uitat cã, în mod concret, Comunitatea Europeanã continuã sã existe ca parte esentialã a Uniunii Europene, fiind de altfel singura complet integratã, deoarece PESC si JAI au încã la bazã cooperarea interguvernamentalã, cu toate cã Tratatul de la Amsterdam transferã o serie de competente si în aceste domenii de la nivel national la nivel comunitar. În acelasi context, printr-o decizie a sa din 8 noiembrie 1993, "Consiliul CE" devine "Consiliul UE", fiind desemnat astfel în special în continutul actelor adoptate în domeniile PESC si JAI. În ceea ce priveste Comisia CE, aceasta a devenit "Comisia Europeanã".

Comunitatea Europeanã a reprezentat permanent un pol de atractie pentru celelalte state europene. In cei peste 50 ani de existenta ai UE au fost cinci valuri de aderare:

Uniunea Europeanã numara astãzi 25 membri, însã sunt în curs de desfãsurare negocieri de aderare cu alte 3 tãri din Europa (România, Bulgaria si Croatia). Negocierile de aderare a Turciei constituie inca un punct de discutie pe agenda Consiliului European.

SIMBOLURILE UNIUNII EUROPENE

Drapelul european este albastru, cu 12 stele. A fost adoptat iniþial de cãtre Consiliul Europei, în 1955, si a devenit drapelul oficial al Comunitãþii Europene în mai, 1986. Numãrul stelelor nu are legãturã cu numãrul statelor membre; ele formeazã un cerc si sunt dispuse precum orele pe cadranul unui ceas, simbolizând plenitudinea si perfecþiunea.

Imnul european, adoptat în iunie 1985 de cãtre Consiliul european de la Milano, este „Oda bucuriei”, preludiul celei de-a patra pãrþi a Simfoniei a IX-a de Beethoven Moneda unicã europeanã – Euro – a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999 si a început sã fie distribuitã, în bancnote si monede, în toate statele membre UE, începând cu 1 ianuarie 2002. Sigla monedei este litera inspiratã din litera greceascã epsilon si de prima literã a cuvântului Europa, iar cele douã linii paralele simbolizeazã stabilitatea.

Din mai 2000, Europa are si o devizã – „Unitate în diversitate” -, rodul unui concurs la care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, între 10 si 20 de ani.

INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE

Functionarea UE se sprijina pe urmatoarele institutii:

  1. Parlamentul European
  2. Consiliul European/Consiliul Uniunii Europene
  3. Comisia Europeana
  4. Curtea de Justitie
  5. Curtea de Conturi

Aceste institutii colaboreaza indeaproape cu mai multe organisme, si anume:

  1. Comitetul Economic si Social
  2. Comitetul Regiunilor
  3. Mediatorul European
  4. Banca Europeana de Investitii
  5. Banca Centrala Europeana

In data de 12 februarie 2001 ministrii de externe din tarile membre UE au semnat Tratatul de la Nisa, document care prevede reforma institutiilor europene si deschide calea extinderii Uniunii prin admiterea a inca 12 state.   Uniunea Europeana actioneaza in limitele competentelor si obiectivelor care ii sunt conferite prin Tratat. In domenii care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine decat daca, si in masura in care obiectivele actiunii vizate nu pot fi realizate intr-o maniera satisfacatoare pentru statele membre si pot fi mai bine realizate la nivel comunitar. Acesta este principiul subsidiaritatii, care urmareste eficienta decizionala prin acceptarea de catre statele membre a transferului unei parti din atributiile suverane unor institutii independente ce reprezinta, in acelasi timp, interesele nationale cat si cele comunitare. Principiul subsidiaritatii are drept scop prevenirea “achizitionarii” de catre Comunitate a unei prea mari influente, astfel incat Comunitatea actioneaza numai daca obiectivul propus nu poate fi atins in mod eficient de catre statele membre. Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre, in care sistemele de guvernare sunt fondate pe principii democratice, precum si drepturile garantate prin Conventia Europeana a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, semnata la Roma in 1950.

ATRIBUTIILE INSTITUTIILOR EUROPENE

1.    CONSILIUL EUROPEAN

Aceasta institutie nu trebuie confundata cu Consiliul Europei, care este o organizatie interguvernamentala continentala ce activeaza in principal in domeniul drepturilor omului, nici cu Consiliul Uniunii Europene, care reuneste reprezentantii celor 15 la nivel ministerial. Consiliul European reprezinta reuniunea sefilor de stat sau de guvern din statele membre, la care participa si presedintele Comisiei Europene.

Reuniunile au loc de doua ori pe an, in general cate doua zile in lunile iunie si decembrie. Ia decizii in sfera initiativelor politice majore, cum ar fi adoptarea de orientari politice comune, contribuie la rezolvarea problemelor majore blocate la nivel ministerial, joaca rol essential in solutionarea unor probleme curente din viata internationala prin Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC – mecanism destinat alinierii pozitiilor diplomatice ale Statelor Membre si prezentarii unei optiuni comune). Din punct de vedere juridic, Consiliul European nu reprezinta o institutie a Uniunii Europene, asa cum sunt Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul Uniunii Europene, Curtea de Justitie sau Curtea de Conturi, aceasta insa nu diminueaza rolul sau esential in toate domeniile, pornind de la definirea si coordonarea orientarilor politice, arbitraj, pana la deblocarea dosarelor dificile. Consiliul Uniunii Europene reprezinta o institutie comunitara cu atributii legislative. Ia decizii dupa avizul Parlamentului sau in procedura de co-decizie cu acesta. Are rolul de a coordona politicile economice generale ale Uniunii, de a incheia in numele acesteia acorduri internationale, de a aproba, impreuna cu Parlamentul, bugetul comunitar. De asemenea, ia deciziile necesare in vederea definirii si punerii in aplicare a PESC, si in vederea coordonarii actiunilor statelor membre in domeniile care tin de ordinea publica si cooperare judiciara in materie penala. Este ajutat in activitatea sa de Comitetul Reprezentantilor permanenti ai statelor membre pe langa UE (COREPER).

2.   PARLAMENTUL EUROPEAN
Reprezinta forumul democratic al UE, avand functia de a participa la procesul legislativ si de a controla activitatea Uniunii. Membrii sunt alesi prin vot direct, universal, din 5 in 5 ani, si se reunesc in sesiuni plenare o saptamana pe luna, la Strasbourg. Detine 20 de comitete care isi desfasoara sedintele de lucru la Bruxelles In urma Tratatului de la Nisa numarul membrilor a fost marit la 732, din care in prezent exista 626 de deputati, restul locurilor fiind rezervate in vederea extinderii.
3.     COMISIA EUROPEANA
Este organul executiv al UE, compus dintr-un colegiu de 20 de membri (comisari), inclusiv presedintele, numiti de guvernele nationale. Reprezinta exclusiv interesele comunitare, asigurand respectarea tratatelor si avand drept de initiativa prin directive, reglementari, decizii, recomandari. Este responsabila de punerea in aplicare a politicilor comunitare. Adreseaza Consiliului recomandari de politica economica, supravegheaza situatia bugetara si datoriile publice ale statelor membre, poate sesiza Consiliul referitor la aspecte legate de PESC. In urma Consiliului European de la Nisa, tarile mari au acceptat ca, incepand din anul 2005, sa renunte la unul din cei doi comisari, in schimb “tarile mici” au refuzat propunerea de a ramane fara singurul comisar de care dispun; in documentul final a fost mentinuta o referire la plafonarea numarului de comisari la 27.
4.   CURTEA DE JUSTITIE
Jurisdictia sa acopera numai probleme specifice legate de aplicarea Tratatelor, pe baza principiului ca dreptul comunitar prevaleaza asupra legii nationale. Este formata din 15 judecatori, asistati de 9 avocati generali. Consiliul European de la Nisa a subliniat necesitatea reformei autoritatilor judiciare din UE, destinata imbunatatirii eficacitatii sistemului judiciar; in acest sens sunt importante doua aspecte: asigurarea posibilitatii ca reprezentanti din noile SM sa participe la activitatea autoritatilor judiciare din UE si configurarea adecvata a deciziei preliminare; reforma sistemului justitiei conform Tratatului de la Nisa acopera infiintarea unor noi structuri pentru organele judiciare, schimbari in structura tribunalelor speciale, introducerea unei impartiri clare a jurisdictiei tribunalelor speciale.
5.   CURTEA DE CONTURI
Garanteaza, in fata Consiliului si Parlamentului European, corecta gestionare a fondurilor europene. Tratatul de la Nisa ia in considerare accesul la cunoasterea practica a aspectelor legale si financiare ale functionarii UE de catre noile state membre. Organismele pe care se sprijina functionarea institutiilor europene, acestea au urmatoarele atributii:

1.   COMITETUL ECONOMIC SI SOCIAL
reprezinta o platforma institutionala, non-politica, prin care reprezentantii mediilor economico – sociale europene pot, si trebuie sa isi exprime punctele de vedere, de maniera formala, asupra politicilor europene; transmite avize pe teme economico-sociale de interes european Comisiei, Consiliului si Parlamentului European; membrii sai (numiti consilieri) sunt propusi de guvernele nationale si provin din trei grupuri: patronatul, salariatii si diferitele ramuri de activitate (agricultori, mestesugari, proprietari de intreprinderi de intreprinderi mici si mijlocii, liber profesionisti, reprezentanti ai consumatorilor, ai comunitatii stiintifice si pedagogice, ai economiei sociale, ai familiei, ai miscarilor ecologiste); are rol consultativ; este consultat, obligatoriu sau facultativ, dupa caz, de catre Parlamentul European, Consiliu sau Comisia Europeana; avizele sale sunt transmise instantelor de decizie ale UE, si publicate in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene.

2.   COMITETUL REGIUNILOR
a fost creat prin Tratatul de la Maastricht; are misiunea de a “apropia” Uniunea Europeana de cetatenii sai, in doua sensuri: prin rolul de purtator de cuvant, transmitand informatiile de la institutiile europene catre regiunile statelor membre (autoritati locale), cat si prin medierea intre institutiile europene si autoritatile locale pentru ca acestea din urma sa isi faca opinia cunoscuta la nivel comunitar; reprezinta pozitia autoritatilor regionale si locale care sunt afectate de activitatea Comunitatii; are 222 membri din autoritatile locale si regionale ale UE, numiti pe 4 ani de catre Consiliul European; detine 8 comisii interne specializate pe domenii: politica regionala, fonduri structurale, coeziune economico-sociala, cooperare trans-frontaliera si inter-regionala agricultura, dezvoltare rurala, pescuit retele trans-europene, transporturi, societatea informationala planificare teritoriala, energie, mediu politica sociala, sanatate, protectia consumatorului, cercetare, turism ocuparea fortei de munca, politica economica, piata unica, industrie, IMM-uri invatamant, formare profesionala, cultura, tineret, sport, drepturi fundamentale probleme institutionale Consiliul European de la Nisa a stabilit ca acest organ trebuie sa aibe mandatul autoritatilor locale ale statelor membre pentru o implicare mai adecvata si in probleme de integrare; al doilea aspect important introdus de Tratatatul de la Nisa se refera la intarirea mandatului regional al reprezentantilor SM in acest comitet  

3.   MEDIATORUL EUROPEAN
emite recomandari in urma sesizarilor asupra unor cazuri de cazuri de administrare ineficienta in actiunile institutiilor si organelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de prima instanta; orice persoana fizica sau juridica rezidenta sau avand sediul statutar in UE poate inainta, direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, o plangere catre Mediatorul European

4.   BANCA EUROPEANA DE INVESTITII
a fost creata in urma Tratatului de la Roma acorda finantari pe termen lung in favoarea investitiilor viabile; asigura fonduri pentru investitii in diferite regiuni ale Uniunii, in special cele mai putin dezvoltate, prin imprumutul, in special pe pietele de capital, a unor fonduri pe care apoi le reorienteaza, in conditii optime, catre finantarea unor investitii conforme cu obiectivele Uniunii Europene

5.   BANCA CENTRALA EUROPEANA
impreuna cu bancile nationale ale statelor member, formeaza Sistemul European al Bancilor Centrale – Eurosystem (ESCB); principalul obiectiv este de a mentine stabilitatea preturilor; defineste si implementeaza politica monetara in Zona Euro; controleaza sistemul de plati si rezervele in valuta straina ale statelor membre Încã de la început, sarcina realizãrii scopurilor pentru care au fost create cele trei Comunitãti (CECO, CEEA, CEE) a fost încredintatã unui numãr de patru institutii: Comisia, Consiliul, Parlamentul European si Curtea de Justitie. La acestea s-a adãugat ulterior Curtea de Conturi, care existã din 1977, dar a fost formal mentionatã ca institutie fundamentalã abia în Tratatul de la Maastricht. Cât priveste sediile principalelor institutii comunitare, acestea au rãmas neschimbate: Comisia Europeanã si Consiliul UE la Bruxelles, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi la Luxemburg, Parlamentul European la Strasbourg (în timpul sesiunilor ordinare), Luxemburg (Secretariatul General) si Bruxelles (comisii parlamentare, grupuri politice, sesiuni extraordinare). Pânã în luna iulie 1967 cele trei Comunitãti au avut Consilii si Comisii separate (pentru CECO, Comisia se numea "Înalta Autoritate"), în timp ce Parlamentul European si Curtea de Justitie sunt comune din 1958. Din 1967 existã un singur Consiliu si o singurã Comisie, aceastã fuziune a institutiilor fiind consideratã un prim pas spre o Comunitate Europeanã unicã, generatã de un singur Tratat (este ceea ce s-a realizat prin Tratatul de la Maastricht - Olanda, semnat la 7 februarie 1992 si intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993).

1. Comisia Europeanã este organul executiv al UE, iar principalele sale competente sunt de control (supravegheazã respectarea Tratatului), initiativã (are monopolul initiativei în chestiuni de competentã comunitarã), executie (joacã rolul unui guvern la nivel comunitar) si reprezentare (internã prin faptul cã ambasadorii pe lângã UE ai diferitelor tãri îsi prezintã scrisorile de acreditare si presedintelui Comisiei, si externã deoarece Comisia are Delegatii cu rang de ambasadã în statele candidate sau statele terte, precum si Birouri în statele membre ale UE). Comisia Europeanã este compusã în prezent din 20 de membri (comisari), aprobati prin acordul guvernelor statelor membre ale UE si al Parlamentului European (pânã la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maatricht fiecare stat îsi propunea comisarul - sau comisarii sãi - iar ceilalti membri îl confirmau prin acordul lor, procedura fiind practic interguvernamentalã). În timpul mandatului, care dureazã cinci ani, comisarii sunt independenti, atât fatã de guvernele tãrilor de unde provin cât si fatã de Consiliul UE, acestea neputând demite un membru al Comisiei. Cu toate acestea, Parlamentul European poate cere printr-o motiune de cenzurã demisia în bloc a Comisiei, caz în care ea continuã sã gestioneze problemele curente pânã la momentul înlocuirii sale efective. În termeni generali, rolul Comisiei Europene cuprinde functiile de gardian al Tratatului UE, organ executiv al Uniunii, detine monopolul cvasi-total al initiativei în procesul legislativ si este apãrãtor al intereselor Uniunii Europene în fata Consiliului, acesta din urmã fiind, prin definitie, reprezentant al intereselor statelor membre. Aparatul administrativ aflat la dispozitia comisarilor este însã permanent (functionari de carierã) si numãrã peste 15000 de persoane. Acest aparat este structurat în directii generale, directii, servicii specializate si unitãti.

2. Consiliul Uniunii Europene este compus din reprezentanti ai guvernelor statelor membre. La reuniunile sale participã, de regulã, ministrii responsabili cu sectorul aflat în discutie (fiecare guvern îsi trimite ministrul sãu), însã existã si un secretariat permanent (Secretariatul General al Consiliului UE), precum si reuniuni la nivelul ambasadorilor statelor comunitare si al adjunctilor acestora, în ceea ce se numeste "Comitetul Reprezentantilor Permanenti" (COREPER 2 - pentru ambasadori, COREPER 1 - pentru adjunctii acestora). Desi ministrii de externe sunt considerati principalii reprezentanti în Consiliu (ei se reunesc în Consiliul Afaceri Generale ce asigurã coordonarea orizontalã si deciziile de politicã externã), titularii portofoliilor de la finante, agriculturã, transporturi, economie, protectie socialã, industrie, protectia mediului etc. se întâlnesc, frecvent, singuri sau cu ministrii de externe. Consiliul Uniunii Europene reprezintã una din institutiile fundamentale ale constructiei comunitare, Tratatul stabilind cã acesta este reprezentantul intereselor statelor membre. Presedintia Consiliului UE este detinutã prin rotatie, câte sase luni, de fiecare stat membru. Consiliul UE ia decizii dupã avizul Parlamentului sau în procedurã de co-decizie cu acesta. Are rolul de a coordona politicile economice generale ale Uniunii, de a încheia, în numele acesteia, acorduri internationale, de a aproba, împreunã cu Parlamentul, bugetul comunitar. De asemenea, ia deciziile necesare în vederea definirii si punerii în aplicare a PESC, si în vederea coordonãrii actiunilor statelor membre în domeniile care tin de ordinea publicã si cooperare judiciarã în materie penalã. Aceasta institutie nu trebuie confundatã cu Consiliul Europei, care este o organizatie inter-guvernamentalã continentalã, ce activeazã, în principal, în domeniul drepturilor omului. Consiliul UE este asistat de un mare numãr de grupuri de lucru, precum si de COREPER, acesta din urmã având rolul de a filtra dosarele si de a pregãti problemele de pe ordinea de zi a Consiliului de Ministri.

3. La summit-ul din decembrie 1974, sefii de stat (pentru Franta) sau de guverne (pentru celelalte tãri membre) au stabilit sã se întâlneascã periodic, în ceea ce se numeste de atunci Consiliul European. La reuniunile acestuia participã, în mod obligatoriu, presedintele Comisiei Europene, unul dintre comisari (de obicei cel responsabil cu politica externã sau, dupã caz, cu extinderea UE) precum si ministrii de externe din cele 15 tãri membre ale UE. Pânã în 1985, numãrul întrunirilor Consiliului European era de trei în fiecare an. Din 1986 ele s-au redus la douã, câte una în perioada fiecãrei presedintii bianuale a UE. Evident, pot avea loc, dacã este necesar, si întruniri extraordinare. În practica ultimilor ani, la Consiliile Europene sunt invitati speciali si sefii de state sau de guverne din tãrile candidate la aderare. Consacrarea juridicã a Consiliului European s-a realizat prin Actul Unic European (1987), Tratatul de la Maastricht precizându-i însã competentele:”asigurã Uniunii Europene impulsurile necesare dezvoltãrii sale si defineste orientãrile politice generale, dezbate marile orientãri de politicã economicã ale statelor membre si defineste principiile si orientãrile generale de politicã externã si de securitate comunã.”

4. Parlamentul European reprezintã forumul democratic al UE, constituit din reprezentantii popoarelor Uniunii, alesi prin sufragiu universal de cãtre cetãtenii statelor membre. Are functia de a participa la procesul legislativ (prin procedura de codecizie) si de a controla activitatea Uniunii. În formula actualã a Uniunii Europene cu 15 membri, Parlamentul European numãrã 626 eurodeputati, desemnati prin sufragiu universal si direct în statele din care provin. In urma Tratatului de la Nisa (decembrie 2000) numãrul membrilor a fost mãrit la 732 (pentru a permite intrarea eurodeputatilor din tãrile candidate care vor deveni membre). Procedura electoralã nu este uniformã, desi au existat o serie de proiecte în acest sens (recent, dezbaterea pe aceastã temã a fost redeschisã), chestiunea tinând de resortul initiativei parlamentare. Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc la 10 iunie 1979, iar cele mai recente la 10-13 iunie 1999. Principala competentã a Parlamentului European se manifestã în domeniul bugetar, deoarece el are posibilitatea de a respinge în întregime adoptarea bugetului comunitar. Parlamentul European are, totodatã, ultimul cuvânt în ceea ce priveste cheltuielile comunitare neobligatorii (fondul social european - FSE, fondul de dezvoltare regionalã - FEDER, fondurile alocate cercetãrii, domeniului energetic, politicii industriale etc. - în total aproape o treime din bugetul Uniunii Europene). În domeniul legislativ, puterea sa initialã era relativ restrânsã, constând în principal în emiterea unor avize consultative. Tratatele originare mentionau însã si sectoare în care era necesar avizul conform al institutiei parlamentare (de exemplu în cazul încheierii acordurilor de asociere cu terte tãri sau al ratificãrii acordurilor de aderare la UE). Din anul 1987, odatã cu intrarea în vigoare a Actului Unic European (prima modificare majorã adusã Tratatelor de constituire a Comunitãtilor Europene) s-a introdus o procedurã de cooperare între Consiliul UE, Comisia Europeanã si Parlamentul European, aplicabilã deciziilor ce se iau cu majoritate calificatã în domeniile ce tin de piata internã, politicã socialã, coeziunea economicã si socialã, cercetarea stiintificã. Tratatul de la Maastricht a introdus o nouã procedurã numitã "procedura de codecizie", care ancoreazã si mai mult Parlamentul European în procesul de decizie legislativã, iar Tratatul de la Amsterdam a simplificat si extins codecizia astfel încât sã devinã operationalã într-un numãr sporit de domenii. Parlamentul European numeste, pe durata legislaturii sale, un Mediator (Ombudsman – echivalent cu Avocatul Poporului în România), însãrcinat sã primeascã plângerile cetãtenilor UE în cazurile de proastã administrare din partea institutiilor comunitare. Mediatorul poate face anchete si transmite rapoarte privind rezultatele acestora Parlamentului European si institutiei comunitare în cauzã.

5. Curtea de Justitie (C.J.C.E) este compusã din 15 judecãtori (câte unul pentru fiecare stat membru) numiti prin acordul guvernelor tãrilor UE pentru o perioadã de 6 ani, ea având rolul de a asigura implementarea prevederilor Tratatului. Cei 15 judecãtori sunt asistati de 8 avocati generali. Rolul CJCE este acela de a asigura interpretarea legislatiei comunitare, în concordantã cu prevederile Tratatelor CJCE; este, în acelasi timp, singura institutie competentã sã se pronunte cu privire la interpretarea corectã a Tratatelor, din proprie initiativã sau la solicitarea instantelor judecãtoresti din statele UE; de asemenea, ea are competenta de a controla dacã instrumentele folosite pentru implementarea politicilor comunitare sunt conforme cu principiul respectãrii drepturilor fundamentale. Din 1989, CJCE este ajutatã de un Tribunal de Primã Instantã compus din 15 judecãtori, al cãrui rol este de a solutiona disputele dintre Comisia Europeanã si persoanele fizice sau juridice, ca si pe cele administrative între institutiile comunitare sau între acestea si functionarii lor, în scopul degrevãrii Curtii de Justitie de spetele mai usoare.

6. Curtea de Conturi a fost înfiintatã în anul 1977, dar fãrã a fi din punct de vedere strict juridic o institutie comunitarã pânã la intrarea în vigoare a Tratatului de Uniune Europeanã (1 noiembrie 1993). Ea este compusã din 15 membri aprobati prin decizia unanimã a Consiliului UE, dupã consultarea Parlamentului European. Rolul Curtii de Conturi este acela de a controla dacã veniturile si cheltuielile din bugetul comunitar au fost legal obtinute si utilizate si dacã managementul financiar al Uniunii Europene a corespuns programului stabilit la începutul anului pentru care se efectueazã controlul. Rezultatul acestui control se concretizeazã într-un raport anual pe baza cãruia Parlamentul European acordã Comisiei Europene descãrcarea bugetarã.

7. Urmare deciziilor adoptate la Maastricht, au fost înfiintate o serie de noi institutii comunitare:

Comitetul Economic si Social (ECOSOC), cu rol esentialmente consultativ si sediul la Bruxelles. El exista înainte de adoptarea Tratatului de la Maastricht, însã nu era legalizat ca institutie comunitarã. Este compus din 222 membri, reprezentanti ai grupurilor de interese economico-sociale din statele UE;
Institutul Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Deschis la 1 ianuarie 1994, el a avut rol de precursor al Bãncii Centrale Europene, care l-a înlocuit la 1 ianuarie 1999, odatã cu aparitia monedei unice EURO;
Agentia Europeanã pentru Protectia Mediului, cu sediul în Danemarca;
EUROPOL, cu sediul în Olanda, se vrea a fi precursorul unei viitoare politii comune europene;
Observatorul pentru Droguri, cu sediul în Portugalia;
Oficiul pentru Medicamente (în Marea Britanie);
Fundatia Educatiei Permanente (în Italia);
Oficiul de Formare pentru Tãrile din Est (în Grecia);
Oficiul pentru Sãnãtate si Protectia Muncii (în Spania);
Oficiul pentru Inspectie Veterinarã (în Irlanda);
Comitetul Regiunilor (cu sediul la Bruxelles, în Belgia).


[sus]